Polițiștii din Sânnicolau Mare, sprijiniți de Serviciul Rutier Timiș, au desfășurat sâmbătă, 22 noiembrie, o acțiune amplă în ...
Deși a fost adoptat pentru o perioadă scurtă, câinele a fost returnat după doar șase zile, fiind speriat și rupând plasa de ...
Programul reunește cinci scurtmetraje contemporane premiate, fiecare oferind o perspectivă autentică asupra societății ...
În centrul discuției se află un proiect realizat în 2020 împreună cu firma de cercetare Nielsen, cunoscut intern sub numele ...
Ziua începe la ora 11:00 cu piesa „Ghetuțele vesele”, prezentată de Teatrul Merlin Timișoara. Accesul publicului în sala de ...
Evenimentul îl va avea în prim-plan pe DJ Mocco, iar pe scenă vor urca șase trupe formate din studenți mediciniști, medici ...
Polițiștii din Timișoara au fost alertați pe 22 noiembrie, în jurul orei 11:10, când sistemul de monitorizare a semnalat că ...
Locul unde regulile restului lumii nu se aplică Svalbard nu e un loc, ci un paradox. Un arhipelag norvegian pierdut în ...
Potrivit polițiștilor, un bărbat de 34 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Sudului, din direcția străzii Mareșal ...
Managerul spitalului, Dorel Săndesc, a declarat că lucrările avansează rapid, iar obiectivul ar putea primi primii pacienți ...
„Lui Napoleon Tiron îi plac transparențele, formele și spațiile fluide, vorbește cu sinceritate despre ce îi place și face ...
„Acest proiect este finanțat prin Programul Operațional Regional, gestionat de ADR Vest, și reprezintă un pas esențial în ...