Societatea Salubritas a fost înființată pentru ca oraşul Piatra-Neamţ să aibă o firmă specializată care să se ocupe de partea de salubrizare a orașului. În acest moment însă, firma a rămas doar cu ...
Comes Săvineşti este producător leader de echipamente complexe sub presiune și piese de schimb pentru industria de petrol și gaze, chimică/petrochimică, energetică şi nucleară, cu peste 45 de ani de ...
În ultimele zile se discută tot mai mult despre schimbarea din funcția de viceprimar la Piatra Neamț a lui Alin Lehăduș (fost Pro România), care s-a declarat simpatizant/fan PSD, după ce a fost ...
În sala mare a Palatului Administrativ Neamț, plină de oaspeți, pe 25 octombrie, la ora 17:00, a avut loc ședința festivă în care membrii noului Consiliu Județean Neamț și președintele ales Daniel ...
Mica așezare Brateșul Unguresc este situată pe malurile pârâului omonim, la circa 30 kilometri de centrul comunei Tarcău. Cătunul este format din doar câteva case, fiind împărțit de trei județe, ...
Peste 600 de persoane au fost prezente, vineri seară, la Cinema „Mon Amour” Piatra-Neamţ, la lansarea candidaţilor PNL Neamţ. Mesajul principal transmis şi la Piatra-Neamţ de liderii PNL Neamţ este că ...
A obținut medalia de aur a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, în echipă, la opt rame plus cârmaci și medalia de argint, alături de Roxana Anghel, acestea fiind doar două dintre marile reușite ...
Astăzi, 7 iunie, s-a desfășurat proba interviului pentru candidații înscriși la concursul de ocupare a funcției de medic șef la câteva secții de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț.