Cea de-a treia ediție a Maratonului Resuscitării din Timișoara s-a încheiat cu un succes remarcabil: peste 1.000 de persoane, ...
Primăria Arad a emis aviz pentru realizarea unui Plan Urbanistic Zonal pe întreaga suprafață a fostei fabrici Astra, care ...
În data de 25 noiembrie 2025, între orele 13:00 – 15:00, în zona Piațeta Ana Cori, la demisolul Iulius Mall Timișoara, ...
Sute de elevi de la mai multe licee din județele Timiș și Caraș-Severin, alături de studenți, masteranzi și cadre didactice ...
ETA2U Timișoara a participat, alături de CCIFER, la acțiunea de împădurire organizată la Cărpiniș, în județul Timiș, în ...
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, în jurul orei 11:10, sistemul de monitorizare a generat o alertă care semnala faptul că bărbatul a plecat din imobilul de pe strada Bârzava nr. 4 ...
Directorul ADR Vest a pledat și pentru o înțelegere extinsă a conceptului de coeziune, arătând că dezvoltarea durabilă nu poate fi obținută exclusiv prin investiții economice. Educația, cultura și ...
Academia Română – Filiala Timișoara anunță organizarea unui eveniment dedicat memoriei academicianului Eduard Pamfil, întemeietor al școlii românești de psihiatrie antropologică și una dintre cele mai ...
Gala Premiilor UVT, ajunsă anul acesta la cea de-a XI-a ediție și desfășurată în 20 noiembrie 2025 pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a celebrat din nou excelența academică, ...
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara s-a transformat într-un spațiu intercultural vibrant, în care distanțele geografice s-au estompat, iar România și Japonia s-a ...
Banatul strălucește în capitala Spaniei. O pledoarie pentru identitate gastronomică prin Visit Timiș
În aceste zile, Timișul si Banatul au strălucit la Barcelona, în cadrul evenimentului „România – secretul cel mai bine ...
”Cele două centre, Timişoara şi Târgu Mureş, vor fi date în folosinţă cam în aceeaşi perioadă. Pentru un termen larg şi ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results